Zi de pelerinaj la Poarta Sfântă

 

Joi, 7 aprilie 2016, excelența sa epsicopul Böcskei László a adresat bun venit pelerinilor din Marghita, Fegernic, Sălacea, Mișca, Sâniob, Suplacu de Barcău respectiv Petreu la începutul sfintei liturghii de la orele 18.00 din Catedrala Romano-Catolică Oradea. În Anul Sfânt al Milostivirii, Dieceza Romano-Catolică de Oradea îi invită pe credincioși să vină în pelerinaj la Catedrală, pentru ca trecând pragul Sfintei Porți, să-și îndrepte privirile către milostivirea lui Dumnezeu, și să pășească pe calea înnoirii sufletești.

Ierarhul a subliniat faptul că scopul unui pelerinaj este mai ales acela de a ne scoate din ritmul vieții de zi cu zi, de a dezvălui și a face cunoscut tot ceea ce Dumnezeu ne-a pregătit și vrea să ne dăruiască. Milostivirea lui Dumnezeu se manifestă printr-o sumedenie de semne în viața noastră, și cel mai simplu mod de a experienta această milostivire, este să trăim în comunitate, să ne întâlnim cu semenii noștri, pășind pe calea ce conduce către Dumnezeu să găsim și calea ce conduce de la unii la alții. Și Poarta Sfântă este un astfel de semn al milostivirii, prin care atunci când pășim, trebuie să ne gândim, că Dumnezeu ne-a dăruit posibilitatea unui nou început.

Cu ocazia celui de al patrulea pelerinaj jubiliar la Poarta Sfântă, predica a fost rostită de către Pr. Giosanu Leonard, parohul din Mișca. În cuvântarea sa a pus accentul pe prezența plină de iubire față de om a lui Dumnezeu în fiecare moment al vieții noastre. Milostivirea nu înseamnă numai o implicare activă din partea lui Dumnezeu și un comportament pasiv din partea pmului, ci dimpotrivă, și noi trebuie să participăm activ, făcând binele. Dumnezeu a dăruit oamenilor sacramentele, pentru a-i sfinți, a le oferi sprijin, și a le dărui haruri în momentele cruciale ale vieții. Tocmai în sacramente se evidențiază în modul cel mai puternic iubirea milostivă alu Dumnezeu față de om.

 

GALERIE FOTO